Confidenţialitate

ANOSR: Studenții și elevii cer să poată cumpăra bilete de tren online

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) alături de Consiliul Național al Elevilor (CNE) cer operaționalizarea posibilității procurării online a legitimațiilor de călătorie la transportul feroviar pentru studenți și elevi, se arată într-un comunicat de presă.

„În această perioadă au fost instituite măsuri de protecție pentru toți membrii societății, de la tineri până la persoanele în vârstă, fără excepție. În acord cu măsurile luate la nivel național pentru limitarea răspândirii noului coronavirus SARS-CoV-2, Ministerul Transporturilor a emis în ziua de 16 mai un comunicat ce cuprinde o serie de măsuri și reguli care se impun a fi implementate în domeniul transportului feroviar pe perioada stării de alertă, printre care și promovarea vânzării online a biletelor și utilizarea cu prioritate a biletelor electronice”, transmite ANOSR, într-un comunicat de presă.

Odată cu instaurarea stării de alertă, CFR Călători a anunțat planul de reactivare a unor rute, ocazie cu care a recomandat călătorilor cumpărarea online a biletelor de tren pentru a evita manipularea banilor în numerar.

„Totuși, posibilitatea de procurare online a legitimațiilor de călătorie cu trenurile CFR nu este posibilă pentru elevi și studenți. În cazul elevilor, conform unei note interne CFR Călători, aceștia nu vor mai putea procura online legitimații de călătorie odată cu punerea în aplicarea a prevederilor Ordonanței de Urgență ce reglementează dreptul elevilor de a circula gratuit cu transportul comun și trenul. Cei care au necesitatea de a călători cu trenul în această perioadă sunt puși în situația de a alege între a acoperi integral costul legitimațiilor de călătorie prin procurarea online și între expunerea la riscul de infectare prin procurarea acestora în mod gratuit de la ghișeele CFR”, arată sursa citată.

ANOSR susține că a solicitat de-a lungul timpului urgentarea transmiterii datelor necesare din Registru Matricol Unic (RMUR) operatorilor de transport feroviar și operatorului de transport cu metroul pentru operaționalizarea posibilității procurării online a legitimațiilor de călătorie în conformitate cu Normele metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar și cu metroul pentru elevi și studenți, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 42/2017, alin. 5 și 6 ale art. 5.

În urma acestor demersuri, ANOSR arată că a primit asigurarea din partea reprezentanților Ministerului Educației Cercetării (MEC) vizavi de disponibilitatea de a pune la dispoziție datele necesare către operatorii feroviari, însă Ministerul Transporturilor (MT) nu dispune de resursele și infrastructura necesară pentru a gestiona sigur datele, deși au trecut deja 3 ani de la punerea în aplicare a HG nr. 42/2017.

„În acest moment, procurarea online a legitimațiilor de călătorie nu înseamnă doar mai mult confort și economie de timp, ci reprezintă o problemă de siguranță a studenților și elevilor și, inerent, a membrilor familiilor acestora. Facem apel către reprezentanții Guvernului României, ai Ministerului Transportului (MT) și Ministerului Educației și Cercetării (MEC) să asigure de urgență, studenților și elevilor, posibilitatea de a procura legitimații de călătorie online pentru transportul feroviar prin transmiterea datelor din Registru Matricol Unic și Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIR) către operatorii de transport feroviar. În același timp, solicităm operatorilor de transport feroviar și MT să asigure infrastructura necesară, respectiv baze de date securizate pentru gestionarea corespunzătoare a datelor personale ale elevilor și studenților”, conchide sursa menționată.