Confidenţialitate

ANOFM: Peste 80 de programe de formare profesională, în luna ianuarie, la nivel naţional

84 de programe de formare profesională vor începe, în luna ianuarie, la nivelul întregii ţări, anunţă Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Sesiunea este deschisă pentru 1.600 de persoane.

“Programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări precum: operator introducere, validare şi prelucrare date (120), agent de securitate (113), contabil (82), instalator instalaţii tehnico – sanitare şi de gaze (82), comunicare în limba engleză (76), ospătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie publică (70), dulgher, tâmplar, parchetar (64), lucrător în comerţ (59), patiser (56)”, potrivit ANOFM.