Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă are înregistrate peste 27.300 de locuri de muncă vacante, potrivit datelor furnizate de agenţii economici.
Cele mai multe sunt disponibile în Bucureşti (4.354), Arad (2.586), Prahova (2.419), iar cele mai puţine în judeţele Bacău (104), Giurgiu (84) şi Suceava (66).
La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru muncitor necalificat în industria confecţiilor (1.673), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.565), lăcătuş mecanic (1.326), agent de securitate (1.184), lucrător comercial (1.168), manipulant mărfuri (1.005), confecţioner-asamblor articole din textile (929), vânzător (777), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (694) şi ambalator manual (622).