Confidenţialitate

ANM: Temperaturi apropiate de normal în luna martie

Valorile termice vor fi apropiate de normalul perioadei, în următoarele patru săptămâni (1 – 29 martie 2021), în timp ce precipitaţiile vor fi deficitare în prima parte a intervalului şi apropiate de cele normale după jumătatea lunii martie, relevă prognoza publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Conform estimărilor, în săptămâna 1 – 8 martie, valori termice vor fi în jurul celor specifice acestui interval la nivelul întregii ţări, în timp ce precipitaţiile vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane din jumătatea vestică a ţării.

De asemenea, în săptămâna 8 – 15 martie, pe întreg teritoriul României, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, cu o tendinţă uşor deficitară în regiunile extracarpatice.

Potrivit ANM, în intervalul 15 – 22 martie, în toate regiunile sunt estimate temperaturi medii ale aerului ce se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, iar regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Totodată, pe durata săptămânii 22 – 29 martie, mediile valorilor termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice acestui interval, în întreaga ţară, iar cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. ANM precizează că fenomenele meteo extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.