Confidenţialitate

ANM: Răcire semnificativă a vremii şi ploi moderate în toată ţara, începând de duminică

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţa, o informare meteo de răcire semnificativă a vremii şi ploi moderate, valabilă pentru toată ţara, care va intra în vigoare duminică, la prânz.

Potrivit meteorologilor, în intervalul de valabilitate 15 octombrie, ora 12.00 – 16 octombrie, ora 16.00, vremea va intra într-un proces de răcire semnificativă, duminică în vestul şi nordul teritoriului, iar luni şi în restul ţării, notează Agerpres.

Aria ploilor va fi în extindere, iar în zonele de munte, cantităţile de apă vor depăşi 10 – 15 l/mp şi, izolat, 20 – 25 l/mp.

În noaptea de duminică spre luni, se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare în nordul Carpaţilor Orientali, iar la altitudini mai mari de 1.700 de metri şi în restul masivelor montane.

Vântul se va intensifica temporar în majoritatea zonelor.