Confidenţialitate

ANM: Precipitaţii moderate în cea mai mare parte a ţării. Ninsori, polei şi vânt, în zonele montane înalte

Administraţia Naţională de Meteorologie informează că până marţi, la ora 10.00, temporar vor fi precipitaţii moderate cantitativ în cea mai mare parte a ţării.

În zonele montane înalte şi în cea mai mare parte a Moldovei, vor fi ninsori şi lapoviţă, iar în celelalte regiuni mai ales ploi.

Îndeosebi pe parcursul zilelor de duminică şi luni, pe alocuri se va depune polei, cu o probabilitate mai ridicată în jumătatea de sud a Moldovei, în Muntenia, în Crişana şi nord-vestul Transilvaniei.

Pe parcursul zilei de luni, vântul va prezenta intensificări temporare în regiunile sudice, cu viteze de 40-50 km/h, iar în zona montană înaltă, rafalele vor depăşi 60-70 km/h, spulberând zăpada.