Confidenţialitate

ANM: Ploi şi vijelii în vestul și nord-vestul țării până marţi seara

ANM a emis o avertizare de instabilitate atmosferică ce intră în vigoare duminică la ora 12.00 şi este valabilă până marţi la ora 21.00. Sunt anunţate ploi, descărcări electrice, vijelii şi pe alocuri căderi de grindină, în zona de vest şi nord-vest a ţării.

Atentionarea este valabila pentru zonele din vest, nord-vest, zona Carpaților Meridionali și Occidentali.
Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, mai ales la munte, 50 l/mp. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie, precum şi căderi de grindină. Astfel de fenomene se vor semnala pe arii şi intervale de timp mai restrânse şi în regiunile sudice şi sud-estice. În vest şi nord-vest instabilitatea atmosferică se va manifesta şi înainte de începerea intervalului avertizat.

De asemenea, este în vigoare, de duminică de la ora 06.00 până luni noapte, o avertizarea hidrologică de tip cod galben pentru râurile din bazinele hidrografice: Crişul Negru, Crişul Alb – judeţele Bihor, Arad şi Hunedoara, afluenţi Mureş inferior, Arieş superior şi mijlociu – judeţele Alba, Hunedoara, Cluj şi Arad, Bega – bazin superior, Timiş – bazin superior şi afluenţi, Bârzava, Caraş, Nera – judeţele Caraş Severin şi Timiş.

De duminică, ora 12.00 până luni noapte a fost emisă o avertizare hidrologică pentru râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi, Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi – judeţele Cluj şi Bihor, Olt – bazinele hidrografice ale afluenţilor Oltului aferenţi sectorului: S.H. Micfalău – Ac. Drăgăneşti (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeş şi Olt), Ialomiţa – judeţele Dâmboviţa şi Prahova, Buzău – bazin superior şi afluenţi – judeţele Braşov, Covasna şi Buzău, Râmnicu Sărat, Putna – bazin superior şi afluenţi – judeţele Buzău şi Vrancea.

Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale pe unele sectoare de râu şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.