Confidenţialitate

ANM: În București stratul de zăpadă ar putea ajunge la 8 – 10 centimetri

Șeful Centrului Național de Prognoză Meteo de la Administrația Națională de Meteorologie, Gabriela Băncilă, a declarat, astăzi, la Comandamentul de iarnă convocat la Primăria Generală, că în Capitală stratul de zăpadă ar putea ajunge, izolat, la 8-10 centimetri, iar vântul se va intensifica în a doua jumătate a zilei.

Ea a reamintit că municipiul București se află sub atenționare de cod galben, începând de miercuri dimineață, de la ora 10,00, până joi dimineață la ora 9,00.

“În tot acest interval vor fi perioade de timp în care vântul va avea intensificări, în special în a doua parte a zilei de azi și la începutul nopții. Vorbim de rafale ale vântului ce vor atinge 45-50 km/h, cel mult 55 km/h. De asemenea, vor fi și intervale în care va ninge. Ninsorile vor fi mai puțin însemnate cantitativ în anumite perioade de timp, dar spre seară, în prima parte a nopții, ninsoarea va fi ceva mai abundentă, iar până mâine dimineața (…) apreciem că se poate depune un strat de zăpadă care să măsoare 8-10 centimetri izolat, posibil chiar 12 cm”, a spus ea.

Gabriela Băncilă a menționat că noaptea trecută, în Capitală, a avut loc fenomenul de ploaie înghețată, iar pe parcursul orelor următoare “doar pe arii foarte restrânse și pentru intervale scurte de timp”, din cauza ninsorii și a lapoviței, se pot menține “depunerile înghețate” de pe artere.

Ea a mai precizat că în a doua parte a nopții intensitatea vântului se va diminua. Joi, până la orele amiezii, e posibil să mai existe reprize de ninsoare slabă.