Confidenţialitate


ANM: Cod galben de vreme deosebit de rece în cea mai mare parte a țării. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -18 și -10 grade Celsius | HARTĂ


ANM: Cod galben de vreme deosebit de rece în cea mai mare parte a țării. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -18 și -10 grade Celsius | HARTĂ

Vremea va fi deosebit de rece în următoarele zile, cu nopți și dimineți geroase, în majoritatea județelor țării. Temperaturile minime se vor încadra în general între -18 și -10 grade Celsius, a transmis miercuri, 19 februarie, Administrația Națională de Meteorologie (ANM). În Capitală, temperaturile minime vor ajunge pe timpul nopții de duminică spre luni la -19 grade Celsius, au anunțat meteorologii.

Cod galben de ger în cea mai mare parte a țării

Un cod galben de ger intră în vigoare începând de miercuri, 19 februarie și va rămâne valabil până pe 24 februarie în cea mai mare parte a țării. Vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea și dimineața. Temperaturile minime se vor încadra în general între -18 și -10 grade.

În sudul, estul și centrul țării temperaturile se vor menține negative și pe parcursul zilelor, iar valorile maxime se vor situa în general între -6 și 0 grade Celsius, potrivit meteorologilor.

Temperaturi minime de -19…-15 grade Celsius în București

În Capitală, vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de -2…0 grade Celsius, iar cea minimă de -13…-10 grade Celsius, mai scăzută în zona preorășenească.

Spe finalul săptămânii, vremea se va menține deosebit de rece, iar dimineața și noaptea va fi ger. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -4 grade, iar cea minimă de -15…-13 grade, mai scăzută în zona preorășenească. La începutul intervalului vor fi condiții de ceață.

Gerul se va simți în București și în weekend, dar și la începutul săptămânii viitoare. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -4 grade, iar cea minimă va fi de -19…-15 grade Celsius.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: Circulație desfășurată în condiții de iarnă în 12 județe și în Capitală | AUDIO


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria