Confidenţialitate


ANM: Caniculă duminică și luni, în special în sudul și estul țării, cu maxime de până la 37 de grade


ANM: Caniculă duminică și luni, în special în sudul și estul țării, cu maxime de până la 37 de grade

Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă după-amiază o informare meteo de caniculă și dinsconfort termic, valabilă de duminică dimineață de la ora 11.00 până luni seară la ora 22.00.

Pe parcursul zilei de duminică, vremea va fi căldurăasă în aproape toată țara, chiar caniculară dupã-amiazã în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi local în Muntenia.

În aceste regiuni  temperaturile maxime se vor încadra între 34 şi 37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperaturã-umezealã (ITU) urmând a atinge sau depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi.

Luni vremea va fi caniculară în special în sudul și estul țării, a precizat ANM.

”Luni, 26 iunie, disconfortul termic se va accentua în sudul şi estul ţãrii, unde indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge şi depãşi pragul critic de 80 de unitãţi, iar în Oltenia şi Muntenia vor fi frecvent temperaturi maxime de  35…37 de grade”, a mai anunțat ANM.

Meteorologii spun însă că în alte zone din țară vremea va fi instabilă, mai ales duminică după-amiază și în noaptea de duminică spre luni.

”Instabilitatea atmosfericã va fi accentuatã duminicã dupã-amiaza şi în special în noaptea de duminicã spre luni în vest şi nord-vest, iar luni dupã orele prânzului cu precãdere în nord, în centru, la deal şi la munte. Local vor fi averse, descãrcãri electrice, intensificãri de scurtã duratã ale vântului şi condiţii de grindinã”, a amia anunțat ANM.

 


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria