Confidenţialitate

ANM: Avertizări de vânt, ceață și burniță pentru mai multe zone ale țării

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări Cod galben de intensificări ale vântului, ceață și burniță în 12 județe.

În zona de munte a judeţelor Gorj și Vâlcea, se anunță rafale de 110 km/h.

Până la ora 17.00, cu precădere în zona de munte, în județele Caraş-Severin, Arad, Bihor, Timiş și Hunedoara este anunțat vânt care depășește la rafală 55-65 km/h, izolat 75 km/h, iar pe crestele montane 80 – 90 km/h.

Până la aceeași oră, în zona de munte a județelor Gorj și Vâlcea se vor semnala intensificări ale vântului cu rafale ce vor atinge 90 – 110 km/h, izolat viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii sub 100 m.

De asemenea, în mai multe localități din județele Suceava, Bacău și Neamț este, până la ora 12.00, Cod galben de ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m.

Județele Botoşani și Iaşi se află, până la ora 12.00, sub avertizare de burniță care favorizează depuneri de polei.

Până la ora 14.00, în câteva localități din județul Sibiu se anunță vânt ce atinge la rafală 55…60 km/h.