Confidenţialitate

ANM: Avertizare meteo de cod galben și cod portocaliu pentru jumătatea de vest a țării

ANM a emis o avertizare meteo generală de cod galben și cod portocaliu pentru jumătatea de vest a țării, de insabilitate atmosferică.

Codul portocaliu este valabil în intervalul 26 iunie, ora 10:30 – 26 iunie, ora 21:00 și privește cantități de apă însemnate, instabilitate atmosferică accentuată, în județele Alba și Hunedoara, precum și în zona de munte a județelor Sălaj, Bihor, Cluj, Sibiu și Gorj. Vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 35…40 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp. Vor fi și intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice și grindină.

Codul galben este valabil în intervalul 26 iunie, ora 10:30 – 26 iunie, ora 21:00 și privește o instabilitate atmosferică temporar accentuată. În intervalul menționat, în Crișana, Maramureș, Banat, în nord-vestul Olteniei, local în Transilvania și la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.

ANM precizează că vor mai fi manifestări de instabilitate atmosferică duminică (28 iunie) și în primele zile ale săptămânii viitoare, îndeosebi în regiunile nordice, centrale, precum și în zonele montane.