Agenția de Integritate le cere procurorilor să verifice un posibil conflict de interese penal în cazul fiului fostului primar al sectorului 4 din București, Cristian Popescu Piedone.
Vlad Popescu a închiriat de la Administrația Domeniului Public un spațiu de peste 2 mii de metri pătrați din parcul Lumea Copiilor, pentru care a plătit o chirie de doar 0,07 lei pe metru pătrat pe zi.
Contractul era semnat pentru o suprafaţă de doar 400 de metri pătraţi, se arată în raportul ANI.
Societatea Sport Team Kart, al cărei unic asociat este Vlad Popescu, fiul lui Cristian Popescu Piedone, a încheiat, în 2013, un contract pe 4 ani cu Administraţia Domeniului Public a Sectorului 4.
Contractul era semnat pentru o suprafaţă de 400 de metri pătraţi din parcul Lumea Copiilor, însă, în realitate, suprafaţa ocupată era de peste 2.200 de metri pătraţi.
Terenul se află în imediata apropiere a pistei de karturi.
Firma fiului lui Piedone s-a angajat să plătească doar pentru zilele de joi, vineri, sâmbătă şi duminică și doar în perioada aprilie – octombrie.
Potrivit Agenției de Integritate, însuși Piedone a semnat, pe vremea când era primar, două acorduri de funcţionare pentru firma fiului său.
Inspectorii ANI au cerut Parchetului General să cerceteze acest posibil conflict de interese.