După intrarea in vigoare a legii privind egalitatea, zeci de steaguri în culorile curcubeului au fluturat pe clădirile ministeriale din Londra.
Primele căsătorii între gay sau lesbiene au fost oficiate imediat, în speranţa de a fi primul cuplu care spune ‘da’.
De cealaltă parte, Biserica Anglicană, majoritară în ţară, nu este de acord cu această schimbare, iar în cadrul partidului conservator s-au pornit dispute.
Cuplurile homosexuale beneficiau și înainte de aceleaşi drepturi parentale ca cele heterosexuale – puteau adopta sau puteau recurge la procreare medicală asistată şi la o mamă purtătoare. Și încă din 2005, aveau dreptul să îşi unească destinele, în cadrul unui parteneriat civil.
Căsătoriile între persoanele de acelaşi sex sunt legale și în alte 14 ţări. Iar în Statele Unite, acestea sunt autorizate în doar 16 state.