Fost fotbalist și antrenor al echipei naţionale de fotbal a României, Anghel Iordănescu s-a născut la 4 mai 1950, la Bucureşti.
La vârsta de opt ani, a început să joace fotbal la Steaua Bucureşti, fiind un produs sută la sută al echipei “militare”, amintește Agerpres.
Anghel Iordănescu a debutat pe prima scenă a fotbalului în noiembrie 1968, sub bagheta regretatului Ştefan Kovacs, într-un meci Steaua – Poli. Iaşi 1-2, de atunci jucând de 318 ori în prima divizie şi marcând 115 goluri.
Mijlocaş şi extremă stângă de mare valoare, excepţional executant al loviturilor libere din preajma careului, Anghel Iordănescu a fost unul dintre marii jucători ai anilor ’70, reuşind meciuri memorabile atât cu echipa de club, dar şi la naţională.
Pe plan intern a câştigat de două ori campionatul (1975-1976 şi 1977-1978), cinci cupe ale României (1968-1969, 1969-1970, 1970-1971, 1975-1976 şi 1978-1979) şi a fost golgheter al României, în 1982, cu 20 goluri marcate, potrivit romaniansoccer.ro.
A fost selecţionat de 57 de ori în echipa reprezentativă, marcând 21 de goluri; a fost de nouă ori căpitan al naţionalei. În 1982, după 14 ani jucaţi numai la Steaua, se transferă la echipa greacă OFI Creta, unde joacă până în 1984, când se retrage din activitatea de jucător.
Revine în ţară la clubul unde s-a consacrat, preluând o grupă de copii, cu care îşi începe cariera de antrenor. După câteva luni, este numit secund la Steaua, cu care reuşeşte la 7 mai 1986 cea mai mare performanţă din fotbalul românesc: câştigarea Cupei Campionilor Europeni, jucând chiar 40 de minute în marea finală de la Sevilla.
În toamna anului 1986, devine antrenor principal la Steaua, cu care reuşeşte să cucerească patru campionate (1986-1987, 1987-1988, 1988-1989, 1992-1993), două cupe ale României (1986-1987 şi 1988-1989) şi Supercupa Europei, învingând la Monte Carlo, cu 1-0, puternica echipă Dinamo Kiev. Sub îndrumarea sa, Steaua joacă finala Cupei Campionilor Europeni, în sezonul 1988-1989.
Din vara lui 1990, antrenează doi ani, în Cipru, formaţia Anarthosis Famagusta, echipa sa fiind eliminată în Cupa UEFA de Steaua Bucureşti, într-o dispută foarte echilibrată. Revenit în 1992, la Steaua, mai cucereşte un titlu în ediţia 1992-1993, fiind apoi numit la cârma primei reprezentative unde reuşeşte să obţină cele mai mari performanţe ale naţionalei.
Se califică la două turnee finale ale Campionatului Mondial – SUA 1994, unde ajunge în sferturi, şi Franţa 1998, precum şi la turneul final al Campionatului European din Anglia 1996.
În 1998, se retrage de la cârma primei reprezentative, preluând naţionala Greciei, de unde este demis o jumătate de an mai târziu. Ajunge la echipa saudită Al Hilal, unde obţine câteva succese (cupe, campionat), trece pentru câteva luni şi pe la Rapid Bucureşti, după care ia din nou drumul Emiratelor, unde antrenează până în 2002.
Înaintea preliminariilor pentru Campionatul Mondial din Japonia şi Coreea de Sud, preşedintele FRF, Mircea Sandu, îl numeşte pentru a doua oară antrenor al primei reprezentative. După un parcurs cu meciuri foarte bune, dar şi cu unele mai puţin reuşite, ratează calificarea la turneul final. În toamna anului 2004, renunţă la echipa naţională, după egalul, 1-1, din Armenia.
La 16 decembrie 2013, a devenit director tehnic al Federaţiei Române de Fotbal. La 27 octombrie 2014, Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat, cu unanimitate de voturi, propunerea preşedintelui Răzvan Burleanu ca Anghel Iordănescu să fie antrenor principal al echipei naţionale de seniori a României. Cel de-al treilea mandat al său la cârma naţionalei a luat sfârşit la 26 iunie 2016.
Implicându-se şi în politică, devine senator PSD (6 februarie-14 decembrie 2008; 15 decembrie 2008-ianuarie 2009) şi vicepreşedinte al PSD Ilfov, potrivit senat.ro. Din ianuarie 2009, în urma demisiei din PSD, se alătură Grupului Parlamentar Progresist, ca senator independent, unde activează până la 8 decembrie 2012. Din decembrie 2008 până în octombrie 2009, a fost vicepreşedinte al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.
La alegerile locale din 2012 a candidat, fără succes, din partea Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), la funcţia de primar general al Capitalei.
A fost desemnat oficial “cel mai bun antrenor român al secolului XX” de către Federaţia Română de Fotbal, conform uefa.com.
În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul “Meritul Sportiv” Clasa a II-a pentru câştigarea Cupei Campionilor Europeni în 1986.
Primeşte, la 20 noiembrie 2014, Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne pentru “contribuţia semnificativă la întărirea şi promovarea României”.
La 1 decembrie 2014, a fost înaintat la rangul de general-locotenent cu trei stele în rezervă.
Este decorat, la 12 decembrie 2014, de către preşedintele României cu Ordinul Naţional “Steaua României” – în grad de Cavaler cu însemn pentru militari, “în semn de înaltă apreciere pentru conduita profesională de excepţie, pentru serviciile deosebite pe care le-a adus statului şi sportului românesc”.
