Confidenţialitate

Angela Merkel, realeasa cancelar al Germaniei

Conservatoarea, în vârstă de 59 de ani, începe un nou mandat de patru ani, si va conduce o ‘mare coaliţie’ alcătuită din uniunile creştine şi social-democraţi.

Cea mai puternică femeie din lume a obţinut 462 de voturi de la cei 621 de deputaţi prezenţi, adica 74% din voturile exprimate. Imbracata in taior şi pantalon de culoare neagra, Merkel a zâmbit reţinut, primind un buchet de flori.

Partidul lui Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi aripa sa bavareză CSU au obţinut 311 mandate în urma alegerilor de la 22 septembrie, iar Partidul Social-Democrat (SPD), cu care a format coaliţia, a obţinut 193 de mandate.

Astazi la cancelarul va depune jurământul în Bundestag.

Noul Guvern, care se va întruni în prima şedinţă in aceasta seara, după ce va fi învestit de către presedinte, a ajuns la un acord asupra unui program comun. Intre măsurile cele mai importante, aceSta prevede introducerea unui salariu minim universal de 8,50 euro pe oră.

Merkel este considerată marea câştigătoare a alegerilor legislative de la 22 septembrie, după ce tabăra sa obţinut 41,5% din voturile exprimate. Partidul liberal nu a reuşit insa să treacă de pragul electoral care oferă acces în Parlament. Este a doua oară când Angela Merkel va conduce o ‘mare coaliţie’, după cea din perioada 2005-2009.

La fel ca 2005 şi 2009, cancelarul german va efectua prima vizită în străinătate la Paris, unde se va întâlni maine cu preşedintele francez François Hollande, cu o zi înaintea summitului european de la Bruxelles.