Angajații din majoritatea spitalelor din țară riscă să nu își ia salariile la timp din cauza altor proteste, ale declanşate de sindicaliştii caselor de sănătate. Mai sunt două zile până când banii ar trebui să fie virați, însă grevele continuă, fiindcă solicitările au rămas deocamdată neonorate.
Iulian Pope, prim-vicepreședinte SANITAS, spune că dacă plățile către furnizorii de servicii medicale nu vor fi făcute, atunci spitalele din țară vor avea probleme în a asigura salariile angajaților. 400 de spitale sunt în țară, spune Pope, și aproape toate se vor afla în dificultate din această cauză.
Potrivit liderului Federației SANITAS, o deblocare a situației este posibilă dacă sindicaliștii vor ajunge la un consens cu reprezentanții Guvernului. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, atunci sistemul sanitar ar putea fi blocat, mai spune Iulian Pope.
Nu numai salariile nu pot fi plătite ci și achizițiile de medicamente, materiale sanitare sau plata altor facturi, pe care unitățile medicale le au scadente, vor fi blocate dacă protestul angajaților caselor de asigurări de sănătate va continua, mai spune prim-vicepreședintele Federațiai SANITAS.
Federația Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate a anunțat că începând cu 12 noiembrie plățile către spitale și furnizorii de servicii vor fi sistate.
Foto: Shutterstock
Citește și: Angajații Federației Caselor de Asigurări de Sănătate vor picheta Ministerul Sănătății și Guvernul