În urma închiderii întreprinderii de la Făgăraş peste 400 de oameni au rămas fără locuri de muncă.
‘
Fabrica Nitroporos este moştenitoarea vechiului Combinat Chimic din Făgăraş care s-a divizat în mai multe societăţi şi care înca funcţiona pentru producerea de ingrăşăminte chimice.
‘
Anunţul patronatului legat de închiderea fabricii a creat nemulţumire în rândul ultimilor angajaţi de pe platformă. Aceştia au salarii restante de 3 sau 4 luni şi spun ca nu au din ce să işi întreţină familiile. Speriaţi că vor rămâne şi fără banii pe care societatea ar trebui sa îi plătească, mai mulţi angajaţi şi lideri sindicali au decis să intre, în aceste zile, în greva foamei.
‘
În urma acestui protest angajaţii au primit din nou asigurări din partea patronatului că vor primi în tranşe sumele restante. Prima plată ar trebui să se efectueze chiar astăzi, urmând ca banii din salariile neachitate să fie total plătiţi până în 15 august.
‘
Muncitorii de la Nitroporos au încetat deocamdată protestul, dar spun că vor intra din nou în greva foamei dacă reprezentanţii societăţii nu îşi onorează promisiunile.