Angajații din administrația publică ar putea intra în grevă generală la sfârșitul acestei luni. Zilele acestea, sindicaliștii strâng semnături în acest sens.
Sindicaliștii sunt nemulțumiți de salariile mici și de faptul că odată cu majorarea salariului minim de la 1 iulie, la 1.050 de lei, un angajat cu studii superioare ajunge să câștige cât o persoană care se ocupă de curățenie.
Președintele Sindicatului Național al Funcționarilor Publici, Sebastian Oprescu, spune la Europa FM că în aceste zile se strâng semnături pentru declanșarea grevei generale:
Sebastian Oprescu susține că pentru alte domenii Guvernul a fost disponibil și a alocat fonduri suplimentare, în timp ce problemele funcționarilor au fost amânate. Liderul sindical a precizat că salariile mici reprezintă și motivul pentru care fenomenul corupției este răspândit în administrația publică: