Confidenţialitate

Angajatii Dacia vor avea salarii mai mari cu 180 de lei, iar luna aceasta vor primi doua prime

Pe lângă creșterea salariului cu 180 de lei, operatorii Dacia vor încasa luna aceasta o primă excepţională de 360 lei. În plus, compania va acorda tuturor angajaților o altă primă de 1.400 lei pentru rezultatele înregistrate anul trecut.

Negocierile pentru noul contract colectiv de muncă au început încă din februarie. În martie, mai mulți angajați ai uzinei de la Mioveni au oprit activitatea două zile, nemultumiţi că revendicările salariale nu au fost incluse în document. În februarie, directorul general al Dacia, spunea că uzina din Mioveni trebuie să-şi păstreze competitivitatea faţă de alte fabrici Renault, precum cea din Maroc, iar în acest sens a dat ca exemplu menţinea costurilor salariale ‘la un anumit nivel’.

Pe parcursul anului salariații Dacia beneficiază de mai multe bonusuri: de participare la profit, de Paşte şi de Crăciun, de 8 martie, de vacanţă, masă caldă dar şi transport gratuit.