Sindicaliștii de la Federația Mecanicilor de Locomotivă i-au cerut astăzi în stradă, ministrului Transporturilor să rezolve situația datoriilor istorice ale CFR Marfă.
În acest moment, o parte din conturile companiei de stat sunt blocate, iar unele active sunt puse sub sechestru sau executate silit din cauza unor datorii care depășesc 800 de milioane de lei către o altă companie a statului, CFR SA.
Aproape o treime din aceste datorii ale CFR Marfă reprezintă creanțe pe care la rândul lor, alte societăți de stat le au către compania de transport feroviar a statului.
Președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, IUlian Măntescu, spune că deși s-a întâlnit cu ministrul Transporturilor, Lucian Șova, și a scris nenumătate memorii, inclusiv președintelui României, situația rămâne blocată.
Iulian Măntescu spune că din cauza datoriilor uriașe, CFR Marfă riscă să fie exclusă de la licitații, ceea ce ar favorioza și mai mult firmele private.
În acest moment, CFR Marfă asigură aproape 40 la sută din transportul feroviar din România. Tot CFR Marfă realizează și transporturile strategile ale Armatei.
Europa FM a încercat să afle și punctul de vedre al ministrului Transporturilor. Până la această oră, Lucian Șova nu a putut fi contatat.
Să mai spunem că pe 19 aprilie, angajații de la CFR marfă vor ieși din nou în stradă.