Confidenţialitate

Andy Murray și-a luat adio la Australian Open

Andy Murray a fost eliminat încă din primul tur la Australian Open și ar putea să își încheie cariera de jucător.

Scoțianul de 31 de ani s-a luptat mai mult de 4 ore cu Roberto Bautisa Agut, care s-a impus până la urmă cu: 6-4, 6-4, 6-7, 6-7, și 6-1 în setul decisiv.

Tribunele au fost arhi-pline, iar la final Murray a fost ovaționat minute în șir.

Amintim tenismanul britanic a anunțat înaintea competiției că se va retrage anul acesta, din cauza afecțiuni cronice la șold, care îi provoacă dureri mari și care l-a dus pe locul 200 ATP.

Fostul lider mondial a spus însă că după ce se va opera, dacă va simți că mai poate face față la nivel înalt, ar putea încerca o revenire.

Andy Murray a cucerit 3 Grand Slam-uri și a jucat alte 6 finale la cel mai înalt nivel. Este dublu campion olimpic și în întreaga lui carieră are 45 de turnee câștigate.