Confidenţialitate

Andrei Țăranu, despre precampania electorală: „Am ajuns într-un deșert al mediocrității absolute” / „Societatea nu vrea schimbare. E probabil pentru prima oară când nu vrea” | VIDEO

Andrei Țăranu a fost invitatul Ioanei Ene Dogioiu în emisiunea „Piața Victoriei” de joi seara. Cum arată începutul precampaniei electorale și de ce electoratul nu reacționează la sloganurile candidaților la alegerile prezidențiale din 2024? Andrei Țăranu face o radiografie a momentului și o analiză a candidaților la alegerile din iarnă.

„Acum am ajuns într-un deșert al mediocrității absolute”

„Începutul precampaniei electorale nu e mai aiuritoare decât celelalte. Și cele anterioare erau la limita grotescului. Față de epoca respectivă în care unii trăiau din mici glumițe, acum am ajuns într-un deșert al mediocrității absolute. Până și glumele sunt proaste”, descrie Andrei Țăranu politicul actual.

„Societatea nu vrea schimbare. E probabil pentru prima oară când nu vrea”

Nu are nimic substanțial această campania, dar nici cea din 2019 nu avea. […] Lumea vrea să se odihnească, să iasă din această nesfârșită stare de tensiune, explică Andrei Țăranu.

„Societatea nu vrea schimbare. E probabil pentru prima oară când nu vrea. E clar că pandemia, războiul, tensiunile sociale care s-au tot acumulat așteaptă un fel de perioadă de repaus. Societățile au aceste momente în care vor să fie imobile. Dacă ne uităm în istorie, avem momente de genul acesta în Franța după vremea lui Napoleon. Lumea mai vrea din când în când pace și nu e nimic de judecat aici. Drama care este sunt actorii păcii din acest moment”, explică Andrei Țăranu.

Ioana Ene Dogioiu: Pe cine avantajează această pasivitate, oboseală a electoratului?

„Pe Ciolacu, în primul rând și, probabil Ciucă. Ciolacu pentru că întotdeauna PSD-ula fost considerat un partid al statismului, un partid al păstrării status quo-ului.

Ciucă pentru că are această liniște ostășească. Până și la întrebarea dacă va mai vorbi cu Ciolacu a spus că depinde, deci nici acolo nu a dat un răspuns clar”, spune Andrei Țăranu.

„Domnul Geoană nu are partid. […] Nu e atât de ușor într-un sistem eminamente partidocratic să poți să conduci o campanie”

„Într-un fel, dar părerea mea este că nu va face un scor extraordinar, domnul Geoană. Pentru că domnul Geoană deși pare acum renăscut el este un personaj dinaintea epocii de mare traumă – ne referim la 2010-2022, începutul războiului.

Din punctul acesta de vedere Geoană are niște avantaje, dar nu are partid. Nu e atât de ușor într-un sistem eminamente partidocratic să poți să conduci o campanie fără să ai enorm de mulți vectori de imagina prin satele țării, comunități care să anime și să țină flacăra vie. Sistemul nostru este un sistem clientelar”, mai explică Andrei Țăranu.

„Avantajul uriaș al Elenei Lasconi este că este doamnă”

Ioana Ene Dogioiu: Elena Lasconi cum evoluează?

„Încă este pe val. Nu și-a epuizat complet emoționalitatea cu care a intrat. Avantajul uriaș al Elenei Lasconi este că este doamnă și este într-adevăr o figură foarte carismatică și chiar iese din zona încruntată sau superficială a domnilor în costume sau cu mânecile suflecate. Problema ei este partidul, dar că invers – o parte din partid o boicotează cât se poate de mult. În bună partidul nu o susține. Aceasta este senzația mea în acest moment, sper să mă înșel”, mai spune Andrei Țăranu.

„Probabil doamna Șoșoacă va intra în Parlament. Ea asta urmărește. În Parlamentul European este absolut nimeni, pe când aici își poate exhiba toate obsesiile și frustrările”

„Dacă ar fi avut un mastermind de geniu ar fi putut să fie primul partid în acest moment. Acolo este un fel de chestie tribală în care cine scoate zgomotele cele mai auzibile este și cel mai votat. Probabil doamna Șoșoacă va intra în Parlament. Ea asta urmărește. În Parlamentul European este absolut nimeni, pe când aici își poate exhiba toate obsesiile și frustrările ale ei și ale unei părți din societate. Probabil că va intra în Parlament și va încerca să ia AUR sau o parte importantă din AUR”, mai spune Andrei Țăranu.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin, Octav Ganea, Cornel Putan, Virgil Simionescu

Citește și: Kelemen Hunor: „Dacă domnul Ciucă câștigă alegerile prezidențiale și domnul Iohannis este președintele Senatului, domnul Ciolacu nu mai prinde guvernare” | VIDEO