Selecționerul echipei naționale de tineret, Mirel Rădoi, a anunțat jucătorii din străinătate pe care se bazează la dubla cu Portugalia și Bosnia Herțegovina, din preliminariile Campionatului European de anul viitor.
Tehnicianul “tricolorilor mici” a convocat patru stranieri la cele două partide, decisive în cursa pentru calificare. Este vorba despre portarul lui Genoa, Andrei Radu, fundașii Ionuț Nedelcearu și Alexandru Pașcanu, de la FC Ufa din Rusia, respectiv Leicester, și atacantul lui Rapid Viena, Andrei Ivan.
Ca variante de rezervă, Rădoi i-a nominalizat pe Marco Dulca de la Swansea, Andrei Rațiu de la Villareal sau Vladimir Screciu de la Genk. Lotul final, care va include și jucătorii chemați din campionatul intern, va fi anunțat ulterior.
Naționala de tineret este neînvinsă în preliminariile Euro 2019 însă se află pe locul 3 în grupă, după Portugalia și Bosnia, pe care le va întîlni la 7, respectiv 11 septembrie. Doar prima clasată se califică direct la turneul final din Italia și San Marino.