În tot acest timp se va afla sub control judiciar. Edilul a precizat însă ca nu se gândeşte la demisie. Primarul a mers în aceasta dimineata la Secţia 1 de Poliţie, după ce instanţa supremă a respins cererea procurorilor DNA de arestare preventivă şi a decis ca acesta să fie cercetat în libertate.
Andrei Chiliman este acuzat de complicitate la trafic de influenţă.
Gruparea din care făcea parte primarul primea comisioane de 10% din valoarea contractelor publice încheiate de firme cu primărie. Numai de la o firmă ar fi obținut peste 8 milioane de euro.
Tot sub control judiciar vor fi cercetați și ceilalți inculpați din dosar, apropiați ai primarului Chiliman: Vlad Moisescu, Ioana Costescu şi Ion Brad.