Confidenţialitate

Andreea Cosma a depus plângere penală pentru mai multe ameninţări primite la telefon

Deputata PSD Andreea Cosma a depus o plângere penală la sediul IGPR, după ce ar fi primit pe telefon mai multe mesaje de ameninţare. Marţi, deputata PSD a fost în audienţă la ministrul de Interne, Carmen Dan, apoi a avut o întâlnire şi cu şeful Poliţiei Române, Cătălin Ioniţă.

Andreea Cosma a spus că aceştia au îndrumat-o să depună plângere.

Ea susţine că în ultima perioadă a primit “cinci-şase” mesaje de ameninţare şi crede că acestea ar fi fost trimise de fostul procuror Mircea Negulescu de la DNA Ploieşti.

Andreea Cosma a anunţat că va mai depune o plângere şi la Inspecţia Judiciară, în legătură cu procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea, „care s-au cercetat unul pe altul într-un dosar din 2017″.

Vinerea trecută, Inspecţia Judiciară anunţa că face verificări la DNA Ploieşti, pentru identificarea eventualelor indicii privind săvârşirea unor abateri disciplinare.