Cântăreaţa Andreea Bălan a lansat piesa “Sens unic”, reprezentând o colaborare cu producatorii români de la Kazibo Music.
“Sens unic a fost scrisă special pentru mine şi despre viaţa mea personală de către băieţii foarte talentaţi de la Kazibo. Piesa e ca un pansament care vindecă, deschide uşi noi şi arată sensul în care mergem fiecare dintre noi după un moment greu, indiferent că e despre dragoste sau nu”, a spus Andreea Bălan.
Mi-am promis că nu voi mai cânta piese care sunt făcute pentru radio sau TV. Voi cânta numai piese care mă reprezintă. Mă interesează ce transmite muzica mea şi ce ajunge la voi, ce simtiţi voi şi cum vă ajută, cum vă schimbă în vreun fel.
Sper să vă placă, să vă regăsiţi şi să fim împreună în experienţa pe care o voi crea de acum înainte. Am lucrat în ultimele luni să schimbăm întreg show-ul şi va avea o structură nouă şi un nume pe care l-am ţinut secret de câteva luni. Îl voi dezvălui la începutul lunii martie”, a continuat aceasta.