Confidenţialitate

Andra şi Mara Prună au lansat videoclipul “Sweet Dreams” – VIDEO

Andra a lansat împreună cu Mara Prună videoclipul piesei “Sweet Dreams”.

Sweet Dreams” este o melodie compusă de Mara Prună, finalista show-ului “Românii au talent”, în vârstă de 15 ani.

La vârsta de doi ani, Mara Prună a fost diagnosticată cu autism infantil. Ulterior, diagnosticul s-a transformat în Sindrom Asperger, o afecţiune tot din sfera autismului.

Pas cu pas, Mara a învăţat să exprime ceea ce simte, să comunice cu cei din jur, să se joace şi, mai ales, să cânte şi să compună.

Prima compoziţie scrisă a fost la 9 ani şi s-a numit “Marşul soldaţilor de plumb”, piesa care i-a adus, un an mai târziu, primul premiu important – Locul I la Concursul National de Compoziţie, categoria claselor I-IV.

În prezent, Mara studiază pianul ca instrument principal, însă talentul ei este evident şi în ceea ce priveşte improvizaţia, interpretarea vocală şi mai ales compoziţia muzicală.