Parchetul European a anunțat că a început o anchetă la Câmpulung, unde Elena Lasconi este primar. Ancheta ar viza o presupusă fraudă cu fonduri europene. Potrivit presei locale, o persoană privată ar fi făcut sesizare la Parchetul condus de Laura Codruța Kovesi. Cercetările sunt in rem, cu privire la fapte, nu la persoane.
Prejudiciul ar fi de peste 560.000 euro. Parchetul European a fost sesizat de o persoană privată în legătură cu suspiciuni legate de companii private, care ar fi obținut fonduri europene, anul trecut, în baza unor documente sau declarații false, inexacte sau incomplete.
În acest moment, investigația vizează fapte, nu persoane (in rem.)
Potrivit unor informații din presa locală, Primăria ar fi fost coordonator principal, fiind implicate și Spitalul Municipal, un liceu din Câmpulung și Direcția de Asistență Socială, precum și două firme.
Într-o postare pe Facebook, Elena Lasconi susține că informațiile ar fi fost date presei de către PSD, precizând totodată că primăria Câmpulung și-a respectat obligațiile, care sunt diferite de cele ale partenerilor din contractul respectiv.
Reacția Elenei Lasconi
„Disperare mare pe la PSD de s-au apucat să arunce prin presă informații că un proiect cu fonduri europene de la Primărie ar fi verificat de Parchetul European.
Întotdeauna am dat dovadă de transparență!
Ne-am asigurat că proiectele s-au derulat și implementat conform cererilor de finanțare, iar în calitate de lider de parteneriat ne-am îndeplinit obligațiile care ne reveneau.
Cât despre parteneri, prin acordul de parteneriat aceștia și-au asumat propriile activități, de a căror desfășurare ar fi trebuit să se asigure.
Suntem gata să prezentăm toate informațiile ce țin de proiect, dacă va fi cazul. Până la acest moment, nu au fost solicitate informații referitoare la acest proiect și nici nu am fost sesizată cu privire la existența vreunei cercetări.
Nu am nimic de ascuns! Am avut două-trei controale pe zi de la toate instituțiile din România. Nu s-a găsit nimic în neregulă. Să verifice și cele europene, răspund la orice întrebare!
Realitatea este că am adus în Câmpulung fonduri europene cât bugetul orașului pe 40 de ani, comunitatea aceasta se dezvoltă. Și îmi doresc ca acest model de succes de la nivel local să-l transform în proiect național.
Pe Dan Barna, acum cinci ani, l-au șicanat la fel. I-au inventat un dosar cu fonduri europene, s-a dovedit că au fost acuzații fabricate. Adevărul a ieșit în cele din urmă la iveală.
Târziu, dar a răzbit! Nu mă las intimidată de toate aceste mișcări ale unor politicieni vechi, care simt disperarea că România își dorește un alt drum.
Noi să fim sănătoși, că mizeriile PSD-PNL vor tot curge! Nu am făcut nimic greșit, nu mă opresc din drumul meu!”, a scris Elena Lasconi pe Facebook.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea