Confidenţialitate

Anchetă la spitalul din Gura Humorului

Este ancheta la spitalul din Gura Humorului. Mai multe cadre medicale sunt vizate după ce un bebeluş a murit imediat după naştere, iar parintii ii acuza pe medici de malpraxis. Mama copilului spune că medicii au băgat-o în sala de naşteri cu intarziere. Tânăra susţine că la un moment dat a căzut de pe masa de ginecologie, iar asistenta a aşezat-o pe un pat din sală.

 

 

 

Tânăra în varstă de 24 de ani susține că avea contracții, cand a ajuns la spital, iar când au consultat-o medicii, bebelușul părea perfect sănătos.

Pacienta spune că în sala unde a fost dusă să nască natural nu a asistat-o niciun medic, iar asistentele și moașa ar fi lăsat-o sa stea o zi și jumătate în travaliu. Cadrele medicale se apără și susțin că, atunci când s-a declansșat nașterea, femeia ar fi făcut o criza care a afectat decisiv pruncul.

 

Mama mai susține că a căzut de pe masa de ginecologie, iar la aproximativ o oră după acest incident, ea a adus pe lume un băiat, prin cezariană, care a murit la scurt timp. Medicii spun că au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a salva băieţelul şi că imediat după naştere au efectuat manevre de resuscitare aproximativ o oră, dar fără rezultat. Conducerea Spitalului din Gura Humorului a deschis o anchetă internă, a fost sesizat şi Colegiul Medicilor, iar părinţii au depus plângere la poliție.