Confidenţialitate

Anchetă la Bacău, după ce un tânăr a fost împușcat în scara blocului

Anchetă complicată la Bacău, după ce un tânăr de 21 de ani a fost ucis aseară cu patru focuri de armă în scara blocului în care locuia.

Victima, un cunoscut hacker cu un trecut controversat și cu o condamnare pentru fraunde informatice încă de la vârsta adolescenței, a murit pe loc, iar toate indiciile i-au dus pe anchetatori cu gândul la o crimă comisă de un profesionist.

Autorul nu a fost prins pană acum.

Polițiștii și procurorii au o misiune dificilă, după ce tanărul de 21 de ani a fost împușcat în scara blocului de pe strada Alecu Russo din Bacău.

Pe lumină, anchetatorii au verificat toată zona în căutarea vreunui indiciu care să-i ducă la criminal.

Ancheta merge greu, iar la prima vedere crima pare să fie opera unui profesionist.

Acesta și-ar fi așteptat victima în scara blocului, iar după ce a tras cu precizie patru focuri de armă s-a făcut nevăzut.

Potrivit unor surse din anchetă, nu este exclusă varianta unei execuții la comandă, având în vedere că victima era un cunoscut hacker.

Condamnat la vârsta de 14 ani la cinci ani de închisoare pentru fraude informatice, după ce a spart mai multe conturi bancare ale unor persoane din România și străinătate, de la care a furat 100 de mii de euro, tânărul împușcat mortal nu ar fi fost, în realitate, reabilitat și continua să se ocupe de afaceri ilegale.

Pentru anchetatori, prioritară e identificarea și prinderea autorului.