Confidenţialitate

Anchetă internă la Poliţia Capitalei după ce un agent a fost filmat lovind doi bărbaţi

Poliţia Capitalei face cercetări interne după ce, în spaţiul public, au apărut imagini cu un poliţist lovind două persoane care ar fi refuzat să se legitimeze.

“În noaptea de 7/8 aprilie, doi bărbaţi au fost opriţi de către un echipaj al Secţiei 9 Poliţie, în vederea legitimării şi verificării documentelor prevăzute de Ordonanţele Militare. Bărbaţii au refuzat legitimarea şi au fost conduşi la subunitatea de poliţie, unde au fost sancţionaţi contravenţional, fiecare, cu suma de 200 lei, conform prevederilor Legii nr. 61/1991, precum şi cu suma de 10.000 lei având în vedere că nu deţineau documentele prevăzute de Ordonanţele Militare”, precizează instituția într-un comunicat.

În urma anchetei, adaugă Poliția Capitalei, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.