Între Vulcan și Aninoasa în jos spre Parcul Național Defileul Jiului, pe toată albia Jiului sunt pești morți. Constatarea au făcut-o pescarii și localnicii, care au alertat autoritățile.
Întreaga faună a zonei este în pericol spun localnicii, care constată, din loc în loc, că alte animale mănâncă acești pești.
Reprezentanții de la Apele Române au luat probe de pești și le-au trimis la un laborator de analize din Craiova, iar acum se așteaptă rezultatul analizelor de laborator.
Între timp, Garda de Mediu a ajuns la fața locului și face o anchetă proprie. Dorin Bretean, șeful Gărzii de Mediu Hunedoara spune că nu s-a reușit găsirea sursei de poluare, dar se caută în continuare. Comisarii iau in calcul toate variantele posibile, inclusiv partea cu căldura excesivă și oxigenarea excesivă a apei, care ar fi putut determina moartea peștilor.
Localnicii spun că sursa poluării ar putea să fie tocmai la termocentrala Paroșeni, dar nu sunt excluse nici unele deversări ilegale ce ar putea să provină din alte zone, cum ar fi de la Preparația Coroiești.
Prefectul Județului Hunedoara, Călin Petru Marian spune că așteaptă rezultatele preliminare ale acestei anchete, pentru că poluarea ar putea să afecteze fauna până spre Parcul Național Defileul Jiului.
Marius Mitrache