S-a deschis o anchetă în cazul celor două telecabine de la Bâlea Lac și Bâlea Cascadă care au avut probleme la sistemul de frânare, în această după amiază. 6 persoane au fost rănite, dar sunt acum înafara oricărui pericol, spune prefectul de Sibiu, Lucian Radu aflat la faţa locului. Autoritățile vor să afle care a fost cauza exactă a accidentelor.
O femeie rănită a fost preluată de elicopterul SMURD și va fi transportă la Sibiu, iar un bărbat rănit în aceeaşi telecabină a fost preluat de o ambulanţă.
“Echipajul elicopterului SMURD a acordat îngrijiri medicale de urgență unei femei, care prezenta dureri la membre, aceasta fiind transportată la spitalul din municipiul Sibiu“, a declarat Ramona Nistor, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.
Alături de această femeie, a mai fost lovit în telecabina de la Bâlea Lac și un bărbat, care este posibil să fi suferit o fractură la o mână. El a coborât muntele pe jos, cu ajutorul salvatorilor montani și a fost preluat de o ambulanță SMURD.
Cele două telecabine circulau în tandem: una urca și cealaltă cobora. Ambele s-au izbit puternit de peron când au ajuns la destinație.
În prima se aflau 15 turiști, dintre care 4 au suferit răni ușoare. Un copil de patru ani și-a spart nasul, un bărbat și-a rupt un picior, iar două femei acuză dureri la picioare şi la coloană.
Alți 32 de turiști care se aflau la Bâlea Lac și care nu mai puteau coborî de pe munte, au fost aduși pe jos, de salvatorii montani, în siguranță. Ei vor fi îmbarcați în două microbuze și transportați la Sibiu.
Turiștii nu mai puteau coborî de la 2.000 de metri altitudine cu telecabina, pentru că transportul pe cablu a fost oprit, iar pe Transfăgărășan nu puteau să fie aduși cu mașinile, pentru că șoseaua este acoperită în unele zone de un strat de șase metri înălțime de zăpadă, a precizat prefectul județului Sibiu, Lucian Radu.
Telecabinele de la Bâlea Lac și Cascadă sunt administrate de un operator privat și sunt singurul mijloc de transport care face legătura în această perioadă, pe cablu, pe o distanță de 3.700 de metri, între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac. Deocamdată Transfăgărășanul este închis, nefiind deszăpezit.