Confidenţialitate

Anchetă de corupţie la vârful județului Caraş Severin | AUDIO

Prefectul județului Caraș Severin a fost pus sub control judiciar, în noaptea de miercuri spre joi, iar actualul și fostul șef Serviciului Arme şi Muniţii au fost reţinuţi.

Prefectul Matei Lupu și-a prezentat demisia, după ce aseară târziu procurorii l-au plasat sub control judiciar.

Nu mai puţin de 40 de poliţişti şi oameni de afaceri au fost audiaţi în ultimele ore, printre care chiar comandantul de la Arme şi Muniţii din Poliţia Caraş.

Procurorii îi acuză că au pus la punct o veritabilă reţea de acordare de permise de port armă pe baza unor examinări trucate.

Şeful Serviciului Arme şi Muniţii din cadrul IPJ Caraş-Severin, Radu Ştefan a fost reţinut pentru 24 de ore, iar prefectul de Caraş-Severin, Matei Lupu a primit control judiciar pentru 60 de zile.

Anchetatorii supectează intervenențîi în favoarea unor persoane care voiau să obţînă arme, dar nu participau la cursuri.

Surse neoficiale spun că procurorii DIICOT au clădit acuzația pe baza unor interceptări telefonice.

Cosmin Bolosin avocatul șefului servicilui Arme și Muniții din cadrul IPJ Caraş-Severin:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Și un fost șef al serviciului de Arme și muniții din cadrul IPJ Caraş-Severin care acum este director al societățîi comerciale din Caransebeș care se ocupa de cursurile pentru obținerea permiselor de portarmă a fost reținut. Avocatul acestuia, Radu Ciulei Cristescu:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Avocații apărării susțîn că în dosar sunt 40 de suspecți și inculpați, printre care ofițeri de poliție, oameni de afaceri și funcționari publici.

În acest caz procurorii anticorupție din Caraș Severin alături de colegii Alba, Arad, Gorj, Hunedoara, Timiş şi Mehedinţi au făct 9 percheziții, fiind verificate domiciliile unor polițiști dar și un sediu al Ministerului de Interne.