Supraimpozitarea cu 16% a bugetarilor care câștigă mai mult decât președintele României este discriminatorie și nu va fi suficientă pentru a acoperi gaura de 4 miliarde de lei de la bugetul de stat, consideră analistul economic Bogdan Glăvan. Invitat în emisiunea „Deșteptarea”, acesta a spus că se va ajunge în cele din urmă la impozitare progresivă, pentru că statul poate câștiga bani mulți doar dacă impozitează masele, nu o parte din populație.
Bogdan Glăvan: „Este o iluzie să credem că vor fi taxați suplimentar doar 1% din români”
„Dacă de la începutul anului ți-ai făcut niște calcule greșite, normal că după câteva luni ți-ai dat seama că ai o gaură și gaura asta crește. Nu o poți acoperi venind cu o măsură discriminatorie fantezistă care nu va sta în picioare, dar în perspectiva anului 2024 probabil că se va pune oficial pe masă și va deveni program politic al unui partid introducerea impozitării progresive pentru toată lumea. Este o iluzie să credem că vor fi taxați suplimentar doar 1% din români. Pentru că dacă așa ceva se întâmplă atunci statul nu câștigă mult; statul poate câștiga mulți bani la buget doar dacă taxează masele de oameni”, a explicat Bogdan Glăvan la Europa FM.
Bogdan Glăvan: „De fiecare dată când vedem sutele de companii de stat care toacă bani asta înseamnă că banii sunt risipiți”
Analistul Bogdan Glăvan consideră că soluțiile cele mai potrivite ar fi uniformizarea bazei de impozitare și reducerea risipei în instituțiile publice.
„Dintotdeauna ne-am plâns că se face risipă și de fiecare dată când vedem oameni din spitale, oameni din administrația locală care își cumpără aparate super scumpe. De fiecare dată când vedem primării care nu mai au locuitori și care nu mai produc niciun serviciu public în esență, dar doar angajează primari, secretară, șoferi ce o mai fi acolo – de fiecare dată când vedem sutele de companii de stat care toacă bani asta înseamnă că banii sunt risipiți și dacă am opri această risipă atunci nu s-ar mai pune problema niciunei nevoi de bani la buget”, a mai explicat Bogdan Glăvan.
Analistul economic a explicat că statul român a ajuns în această situație pentru că a estimat încasarea unor venituri nerealiste. Astfel, la începutul anului, Guvernul spera să obțină 4 miliarde de lei de la companiile din petrol și gaze.
Sursa foto: Shutterstock
Citește și: Marcel Boloș, despre supraimpozitare: Pachetul de măsuri va trebui să fie unul mai cuprinzător | VIDEO