Peste 2,5 milioane de români câștigă până în 2.000 de lei, iar 80 la sută au maximum 3000 de lei pe lună, spune la Europa FM, analistul economic Adrian Negrescu.
El a explicat ce impact au aceste scumpiri asupra românilor care trăiesc din salariul minim pe economie.
”Aceste scumpiri, care sunt o medie de 30%, afectează din plin bugetul de consum, îi afectează nivelul de trai, îi afectează modul în care reușesc să se descurce în această perioadă. Am văzut scumpiri de peste 20% la energie electrică și la gazele naturale și vedem doar vârful icebergului pentru că aceste scumpiri vor continua”.
Recent BNR a spus că va interveni în piață pentru a ține sub control prețurile. Asta înseamnă însă majorări de rate și implicit credite mai scumpe, avertizează analistul economic Adrian Negrescu:
”Unul dintre instrumentele pe care le are la dispoziție – să crească dobânda, astfel încât să limiteze apetitul pentru consum. E o măsură cu două tăișuri pentru că, pe de o parte, limitează această exuberanță a creșterilor de prețuri dar pe de altă parte inhibă activitatea economică. Firmele nu vor mai avea așa ușor acces la bani, creditele se vor scumpi, iar asta înseamnă o îngâtuire a consumului cu efecte directe în creșterea economică.”