Confidenţialitate

Analiștii economici ne liniștesc: “Nu sunt semne similare cu criza economică din 2007”

Bursele europene și asiatice s-au înroșit marți, după o zi de luni în care s-au consemnat scăderi importante, în special pe Wall Street.

Și Bursa din Bucureşti a deschis în scădere şedinţa de marți, la fel cum s-a întâmplat și cu restul burselor europene. Cauza: căderile de pe piaţa americană şi de pe bursele asiatice.

Indicele BET înregistra o cădere de peste 3% în jurul orei 10.00, cele 13 companii din componenţa sa fiind pe roşu, cu minusuri de 1 până la 5 procente – anunță agenția de știri Mediafax.

  • Dar ce efecte ar putea avea mai departe această scădere a Bursei, în condițiile în care situația amintește de prăbușirea cotațiilor în 2007, când banca Lehman Brothers a dat faliment?

Nu este cazul acum de o nouă criză, nici pe plan global, nici una care să cuprindă România, ne liniștește analistul economic George Vulcănescu. El subliniază la Europa FM că spre deosebire de anul crizei 207, acum nu se știe exact cauza scăderii drastice a indicelui Dow Jones al bursei americane.

Chiar dacă situația de acum ne duce imediat cu gândul la anii de criză 2007-2008, nimic din ceea ce s-a întâmplat acum 10 ani, nu este acum valabil. Nu e nici o institutie financiară pusă în pericol de modul haotic în care a dat împrumuturi. Varianția e puternică dar nu e atât de periculoasă pentru că nu are o cauză definită. România mai are și avantajul existenței fondurilor de pensii private. Faptul că nu intră în panică în situații de genul acesta, păstrează o acalmie în piață, spune la Europa FM, George Vulcănescu.

Dar care este cauza prăbușirii principalului indice al bursei ameicare?

“Trebuia să vină și un moment al corectiei. Piața a juns la prețuri foarte mari ale acțiunilor, chiar exagerat de mari și investitorii care sunt pe plus se abțin să mai cumpere. În timp ce unii au ajuns la concluzia că e cazul să-și conserve profiul dobândit până la momentul acesta, alții descoperă în piața bursieră, un soi de corn al abundenței și se reped să cumpere. Chestiunea  va genera un moment de derută, dar nu va fi ceva apolcaliptic”, ne liniștește analistul economic, George Vulcănescu.