Confidenţialitate

ANAF se va concentra în acest an pe marii contribuabili

Ministrul Eugen Teodorovici anunță că ANAF se va concentra în acest an pe marii contribuabili.

„Nu micii agenți economici sunt problema, trebuie să cheltuim resursele pentru a vedea exact ce se întâmplă în economie”, a spus Eugen Teodorovici, într-un interviu la Antena 3.

Eugen Teodorovici a oferit exemplul unei companii reale, dar pe care nu a numit-o, sucursală a unei firme nerezidente, care a achiziționat bunuri, servicii și proprietate intelectuală de la societăți afiliate, la prețuri supraevaluate, plătind 105 milioane de euro în loc de 83 de milioane de euro. Prejudiciul de 22 de milioane de euro ar fi însemnat un plus de 3,5 milioane de euro impozit la stat.

Un alt exemplu a fost al unei bănci care a plătit dobânzi supraevaluate de 7 milioane de euro băncii mamă, valoarea prejudiciului fiind de 1 milion de euro.

Eugen Teodorovici a vorbit și de firme mamă care obligă sucursalele locale să țină conturile la anumite bănci sau să cumpere doar o anumită marcă de mașină.

„Vom trimite controale și dacă se vor constata astfel de fapte, vom reveni cu decizii de impozitare și vor plăti”, a punctat Eugen Teodorovici.