Mii de catalani au mărșăluit pe străzile Barcelonei, luni, pentru a celebra ziua națională, Diada, un nou prilej ca să ceară independența regiunii.
Guvernul provincial plănuiește să organizeze un referendum pe această temă la 1 octombrie, sfidând autoritățile de la Madrid, care consideră ilegală o asemenea consultare populară.
Catalonia a adoptat recent o lege care prevede separarea de Spania dacă referendumul este validat de prezența la urne.
Având istorie, limbă și obiceiuri proprii, catalanii au multă autonomie.
Fiind una dintre cele mai bogate regiuni din Spania, Catalonia este nemulțumită că mare parte din veniturile sale fiscale sunt administrate de Madrid.
Criza financiară din 2008, acutizată de șomajul cronic, a alimentat dorința de independență.
Procurorul general al Spaniei, Jose Manuel Maza, a atras atenţia că liderii catalani ar putea fi acuzaţi de nesupunere, abuz de putere şi fraudă.