Organizaţia Amnesty International îndeamnă comunitatea internaţională să creeze o strategie globală pentru gestionarea crizei refugiaţilor, catalogând-o drept cea mai gravă situaţie de urgenţă de după al Doilea Război Mondial.
Potrivit Amnesty International, liderii statelor lumii au abandonat milioane de refugiaţi, lăsându-i într-o “existenţă insuportabilă”.
Aproximativ 50 de milioane de oameni au fost nevoiţi să îşi abandoneze casele din cauza conflictelor în anul 2013.
Criza refugiaţilor este una dintre cele mai grave probleme ale secolului 21, dar răspunsul comunităţii internaţionale a fost un eşec ruşinos, susțin reprezentanții organizației.
Amnesty International a îndemnat comunitatea internaţională să elaboreze o strategie globală pentru gestionarea crizei refugiaţilor, care provin în principal din Siria, Nigeria, Sudanul de Sud, Republica Centrafricană, Eritreea şi Burundi.