Confidenţialitate

Amînare în dosarul retrocedării ilegale de terenuri din Ilfov

Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat pentru luni luarea unei decizii privind arestarea preventivă a lui Paul Lambrino, a omului de afaceri Remus Truică, a ziaristului Dan Andronic și a celorlalți 3 inculpați în dosarul retrocedării ilegale de terenuri din Ilfov.

Instanța Supremă a discutat contestaţiile formulate de procurori după ce Curtea de Apel Braşov a respins solicitarea DNA de arestare preventivă a acuzaților.

Decizia de luni va fi definitivă.

În prezent, Paul Lambrino, Remus Truică şi avocatul Robert Roşu sunt în arest la domiciliu, iar Dan Andronic, Claudiu Mateescu şi Marius Marcovici –sunt cercetaţi sub control judiciar.

Prejudiciul creat statului român în acest dosar se apropie de 136 de milioane de euro.