Echipa națională va juca primul amical din acest an cu o adversară cu care are una dintre cele mai triste amintiri în istorie: Suedia.
Federația Română de Fotbal anunță că meciul se va disputa la 27 martie, cel mai probabil pe noul stadion din Craiova.
În aceeași lună, “tricolorii” vor mai avea o partidă de pregătire în deplasare, cu o echipă ce urmează a fi stabilită în curând.
Suedezii sunt acum pe locul al 18-lea în ierarhia FIFA după ce au scos la baraj Italia și s-au calificat la Cupa Mondială din vară.
Reprezentativa din Scandinavia a întâlnit ultima oară România în 1994 la Cupa Mondială din America, când a câștigat la penalty-uri și a mers în semifinale.
Amintim, scorul acelei partide a fost 2-2, după cele două reprize de prelungiri. În fața a peste 80.000 de spectatori, în California, românii au condus cu 2-1, prin golurile lui Florin Răducioiu, iar suedezii au egalat în minutul 115, după o reușită a lui Keneth Anderson, care a reluat cu capul în plasă o minge la care a sărit greșit portarul Prunea.
La loviturile de departajare, a ratat unul dintre cei mai experimentați și mai valoroși fotbaliști din lotul pregătit de Anghel Iordănescu – Miodrag Belodedici.
“Generația de Aur” a aliniat atunci o echipă în care fundași erau Dan Petrescu, Prodan, Belodedici și Selymes, la mijloc – Dorinel Munteanu – înlocuit pe final cu Panduru, Gică Popescu, Hagi și Ionuț Lupescu, iar în ofensivă Răducioiu a evoluat alături de Ilie Dumitrescu.