Confidenţialitate


American Independent Film Festival donează toate încasările din bilete către CASA SHARE


American Independent Film Festival donează toate încasările din bilete către CASA SHARE

American Independent Film Festival anunță că donează toate încasările din bilete către CASA SHARE. Astfel, participanții la festival vor suține terminarea construcției Casa Share nr. 20 și vor ajuta la construcția unui Centru de Zi pentru educarea copiilor care provin din familii care trăiesc la limita subzistenței și cu posibilități financiare foarte reduse.

Unic în România, proiectul umanitar Casa Share a fost iniţiat în 2014. Sensibilizat de condițiile dificile în care trăiau mulți copii din satul său,  și amintindu-și de copilăria grea pe care a avut-o în localitatea Popricani, ieșeanul și-a folosit propria pagină de Facebook pentru a-și mobiliza prietenii care i-au venit în ajutor cu bani sau cu un Share pe rețelele de socializare pentru ca mesajul să ajungă la cât mai mulți oameni. Share cu Share, până la mii se share-uri, Bogdan Tănasă a construit, până în prezent, 20 de case pentru familii nevoiașe. Casa Share adună astăzi o comunitate de peste 135.000 de mii de oameni care cred în cauza lui Bogdan, mii de voluntari din țară și din străinătate fiind implicați în proiect.

Bogdan Tănasă va fi prezent la proiecția filmului First Reformed de la Cinema Muzeul Țăranului, de sâmbătă, 13 aprilie, ora 20:00, pentru a vorbi publicului bucureștean despre proiectul său. Proiecția va fi urmată de un dialog live prin Skype cu regizorul Paul Schrader, un adevărat icon al cinemaului independent American.

Totodată, American Independent Film Festival continuă și seria proiecțiilor caritabile pentru copii din sistemul social sau care nu au ocazia să meargă la cinema. Duminică, pe 14 aprilie, va avea loc la Cinema PRO o proiecție dedicată acestora, organizată cu sprijinul asociațiilor Salvați Copiii, S.O.S. Satele Copiilor, Fundația Principesa Margareta, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie Sector 1, 4 și 6.

Biletele la proiecțiile din festival pot fi achiziționate prin Eventbook.ro. Programul complet al proiecțiilor American Independent Film Festival este accesibil pe site-ul filmedefestival.ro


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…