Confidenţialitate

American Independent Film Festival, din 14 septembrie

American Independent Film Festival (14-20 septembrie) își va desfășura toate proiecțiile în aer liber. Astfel, proiecțiile din Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României se mută în Curtea de Onoare a Muzeului.

Festivalul are loc și la Cinema Muzeul Țăranului în aer liber și o serie de proiecții sunt programate la Deschis Gastrobar, Mercato Kultur, Cinema drive-in Militari Shopping și Event Park Snagov.

Invitații ediției sunt regizorii Benh Zeitlin, Kirill Mikhanovski, Merawi Gerima, Courtney Stephens și Pacho Velez care vor susține sesiuni de întrebări și răspunsuri cu publicul via Skype. Vor avea loc două evenimente online via Zoom: masterclass susținut de Benh Zeitlin și Cinema After the Pandemics, discuție profesională cu Ryan Werner, Senior Executive Cinetic Media. Participarea la acestea două este gratuită. Detalii despre înscrieri pe https://filmedefestival.ro/american-independent-ff/evenimente/

După proiecția originalei sale comedii, ”Give Me Liberty” (succes de public și de critică la festivalurile de la Sundance și Cannes), regizorul Kirill Mikhanovski va susține un dialog cu publicul prin Skype, foarte probabil la fel de spumos ca și filmul său, pe 15 septembrie, la Cinema Muzeul Țăranului – în aer liber.

Tot prin Skype va coversa cu spectatorii și importantul regizor americanBenh Zeitlin, prezent în festival cu două filme – deja „clasicul” Beasts of the Southern Wild și recentul Wendy. Într-un interviu pentru The Atlantic, Zeitlin mărturisea „toate operele artistice valoroase pun întrebări foarte importante, morale. E cel mai dificil material de prelucrat, dar și cel mai satisfăcător. Asta îmi propun și eu”.

Joi, 17 septembrie, la Cinema Muzeul Țăranului în aer liber, regizorul Merawi Gerima, va povesti, tot prin Skype, despre geneza filmului ”Residue”, debutul său în lungmetraj, prezentat zilele acestea în premieră modială la Festivalul de la Veneția, în secțiunea Giornate degli Autori. Residue este o poveste bulversantă, profund  personală despre identitate, gentrificare și dificultatea de-a te întoarce acasă.

AIFF prezintă anul acesta două filme documentare în secțiunea Docs of The Day. Realizat la 30 de ani de la Căderea Zidului Berlinului, The American Sector, de Courtney Stephens și Pacho Velez, este un documentar despre bucățile din Zidul Berlinului împrăștiate de-a lungul și de-a latul Statelor Unite și despre cum istoria rezonează în prezent. La cota lui cea mai directă și înșelător de simplă, The American Sector închipuie un catalog: o colecție de bucăți ce, odinoară, au făcut parte dintr-un întreg.

Dezmembrat  în 1989, cu profunde repercusiuni politice și sociale, zidul care a separat Berlinul de Est de cel de Vest timp de 28 de ani există încă, simbolic, în diferite locuri din lume.

O  sesiune de întrebări și răspunsuri cu autorii Courtney Stephens și Pacho Velez, via Skype, va fi deschisă după proiecția filmului de la Cinema Muzeul Țăranului în aer liber, de miercuri, 16 septembrie.

Al doilea documentar prezent în selecție, ”The Biggest Little Farm”, regia John Chester (Premiul Publicului la Festivalul de la Toronto) a devenit și mai relevant în contextul actual, când pandemia a accentuat un fenomen deja pregnant: exodul orășenilor către țară. Aici, un cuplu este urmărit în timpul aventurii de-a construi o fermă sustentabilă de 80 de hectare în afara Los Angeles-ului. Treptat, proprietatea dezolantă pe care au cumpărat-o începe să prospere.