Vesti bune sau proaste, depinde ce fel de vecin esti. Cei care deranjează vecinii cu orice tip de zgomot, și nu respectă programul de linişte riscă amenzi mai mari, conform proiectului de lege adoptat de Camera deputaţilor – for decizional.
Riscă amenzi cei care între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 organizează petreceri private prea gălăgioase, sau folosesc bormasina sau alte instrumente zgomotoase, în imobile unde sunt locuinţe sau în imediata vecinătate a acestora.
Amenzile vor fi între 500 de lei şi 1.500 de lei, dar în cazul în care fapte se repetă într-un interval mai mic de 24 de ore, amenda va creste între 2.000 de lei şi 3.000 de lei.
Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege trebuie să fie aprobat de preşedintele României şi publicat în Monitorul Oficial.