Litoralul este aglomerat în minivacanța de 1 Mai și Paște. Cele mai aglomerate stațiuni sunt Mamaia și Vama Veche. S-au dat și primele amenzi în statiunea Vama Veche.
Terasele sunt pline în sudul litoralului, iar turiștii nu respectă nici o măsură de siguranță.
Satul, plaja, terasele sunt arhipline. Din cauza aglomerației proprietarii teraselor au pus agenți de pază la intrare. Polițiștii și jandarmii au dat deja primele trei amenzi, câte 5000 de lei, teraselor in care numărul clienților depășea capacitatea admisă de lege. Aproape nimeni, în Vama Veche, nu pare să țină cont de regulile impuse de pandemie.
“Sunt atâția tineri care nu poartă mască”, spune o turistă venită cu fetița la mare.
De ce nu purtați mască? Păi, da beam din berea asta până să veniți dumneavoastră”, răspunde un tânăr, din Timișoara, întins pe nisip.
Vama Veche este locul în care toată lumea se bucură de libertate. Deși in ultimii ani stațiunea s-a mai scumpit, este la fel de iubită. Ce îi atrage pe vamaioți?
„Vibe-ul și atmosfera și vremea. E frumoasă. Apa, ați încercat-o? Da, un pic cu picioarele. E bună la mal. E chiar OK”, spune o tânără din București.
„Există de multe ori opțiunea de a-ți aduce cu tine băutura sau mâncarea. Dar încercăm să ajutăm și Vama cu ce putem. Să contribuim”, declară un turist.
Vechiul sat pescăresc atrage și pentru pitorescul locului și pentru faptul că pur și simplu, în miezul zilei, lumea face plajă, cântă sau dansează pe nisip cu berea în mână. “E frumos“, concluzionează, în limba română, un student scoțian.