Confidenţialitate


Ambulanțier, cercetat disciplinar după ce s-a urcat băut la volan și a accidentat un bărbat care traversa neregulamentar. Manager SABIF: El și revizorul de tură vor suporta consecințele legale


Ambulanțier, cercetat disciplinar după ce s-a urcat băut la volan și a accidentat un bărbat care traversa neregulamentar. Manager SABIF: El și revizorul de tură vor suporta consecințele legale

Un ambulanțier care, sub influența băuturilor alcoolice, a accidentat un pieton care traversa neregulamentar miercuri seară, 5 iunie, în zona Dorobanți, este acum cercetat disciplinar. Comisia de disciplină a Serviciului de Ambulanță București –Ilfov (SABIF) a demarat joi, 6 iunie, procedura de cercetare disciplinară a angajatului. În acest caz este analizată și activitatea revizorului SABIF aflat ieri în tură. Întrucât existau cazuri în așteptare, revizorul a urgentat începerea programului fără să îl mai testeze pe șofer cu alcooltestul, conform procedurii. 

„Comisia de disciplină va analiza acest caz și activitatea revizorului SABIF, din tura respectivă, care nu a respectat procedura existentă în ceea ce privește testarea șoferilor, cu alcooltestul, la înscrierea în programul de lucru”, a transmis SABIF.

Conducătorul ambulanței SABIF, în vârstă de 50 de ani, a fost prins de polițiști cu o alcoolemie de 0.23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta nu avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune când a accidentat victima care traversa printr-un loc nepermis și fără să se asigure, potrivit Poliției. Victima, în vârstă de 47 de ani,  a fost transportată la Spitalul Floreasca, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.

Dr. Alis Grasu, manager SABIF: „Cei doi colegi vor suporta consecințele legale pentru faptele lor”

SABIF precizează că toți conducătorii auto sunt testați cu alcooltestul la înscrierea în program.

În seara accidentului, ambulanțierul a întârziat la programul de lucru cu jumătate de oră, fapt menționat și pe foaia de parcurs, spune SABIF.

Din cauza faptului că existau cazuri în așteptare, revizorul a urgentat intrarea în programul de lucru fără a respecta procedura, respectiv fără a efectua testarea cu alcooltestul, în cazul prezentat.

„Cei doi colegi vor suporta consecințele legale pentru faptele lor. La SABIF avem toleranță 0 pentru cei care încalcă voit conduita profesională. Este inadmisibil consumul de alcool, dar și neaplicarea procedurilor pe care noi le avem și pentru care organizăm sesiuni de instruire permanente. Este de notorietate nevoia stringentă de personal suplimentar în cadrul serviciului, având în vedere deficitul de personal cu care ne confruntăm de ani de zile, însă avem proceduri clare care nu pot fi încălcate, indiferent de situație”, a spus dr. Alis Grasu, manager SABIF.

Bărbatul accidentat este un om fără adăpost, iar acesta este acum în afara oricărui pericol și a fost externat, conform sursei citate.

Sursa foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Citește și: Cehia: Cel puțin 4 oameni au murit și alți câțiva au fost răniți noaptea trecută după ce un tren de pasageri s-a ciocnit cu un convoi de mărfuri | AUDIO


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…