Confidenţialitate

Ambulanțele nu mai fac față solicitărilor pentru testele COVID. Numărul de cereri s-a dublat în multe zone din țară | AUDIO

În ultima perioadă, serviciile de ambulanță sunt asaltate de telefoane de la oameni care prezintă simptome de infecție COVID și cer să fie testați sau transportați la spital. O analiză Europa FM arată că, în unele zone din țară, solicitările s-au dublat sau chiar triplat.

În regiunea București-Ilfov, numărul solicitărilor la Ambulanță, pentru consultații, testari și simtome grave de COVID aproape s-a dublat în ultimele 10 zile, ajungând pe peste 2.300/zi.

Doar pentru consultații și testări, Ambulanța București face 1.400 de drumuri pe zi. Și la SMURD, care intervine în cazuri grave, paramedicii merg la bolnavi covid mult mai des decât luna trecută, a precizat pentru Europa FM, purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Daniel Vasile.

„În momentul actual sunt 5 echipaje din 5 inspectorate județene care acționează în sprijinul resurselor din București și, în cursul zilei de astăzi, vor sosi încă 10 echipaje. Misiunea principală a acestora va fi de a transporta echipele de medici pentru testarea pacienților la domiciliu, dar și pentru preluarea pacienților și transportarea acestora către unitățile spitalicești. (…) Acum, cu 15 resurse venite din inspectoratele județene învecinate, suntem la un nivel foarte ridicat. În ultimele zile se observă o creștere a numărului de cazuri, care se reflectă și în numărul de decontaminări pe care le efectuăm în fiecare zi. Spre exemplu, în cursul zilei de ieri au fost 100 de decontaminări. (…) Nivelul maxim înregistrat până în prezent, pe durata pandemiei, a fost de 150 de decontaminări pe zi. Trendul este cu siguranță unul crescător.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Situație gravă și la Constanța, intrat în scenariul roșu al răspândirii coronavirusului. Numărul de testări prelevate de ambulanță s-a dublat în doar câteva zile.

Dacă săptămâna trecută aveau aproape 100 de testări COVID la 24 de ore, acum au ajuns la 240 de testări într-o zi. Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al SAJ Constanța: Numărul de solicitări în perioada 1-7 martie a fost de 415 solicitări pentru pacienții pozitivi, iar între 7 și 16 martie 654.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În județul Dâmbovița, în ultima săptămână, angajații Ambulanței au făcut de peste două ori mai multe curse la suspecți de COVID pentru realizarea testării, 78 față de 32.

Și în județul Maramureș, a crescut numărul deplasărilor efectuate de angajații de pe ambulanțe. Zilnic, sunt în medie, aproximativ 200 de intervenții.

Aglomerați sunt și angajații din județul Caraș Severin. Sirectorul SAJ, Daniela Popescu:

„Mai testăm și PCR pacienții care ne vin prin RO testare de către medicii de familie, apelează serviciul de testare și noi ne ducem și testăm pacienții acasă.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Şi în Giurgiu cei de la ambulanţă se confruntă cu mai multe solicitări pe fondul înmulţirii cazurilor de coronavirus. Purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Giurgiu, Rodica Carabaşa:

„Și noi recoltăm într-o veselie și teste rapide, asta făceam acum, le băgam pe tabletă să dau raportarea, deși se recoltează și teste PCR și teste rapide antigen într-o mare veselie. Astăzi am predat 60 de probe, de ieri până astăzi, numai PCR-uri, deci au crescut substanțial.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

La Bistrița, conform datelor transmise de Serviciul de Ambulanță pentru Europa FM, s-au înregistrat în intervalul 8-14 martie aproximativ 15 solicitări de testare COVID-19 în turele de zi și în jur de 5 solicitări pe timp de noapte.

Totodată, între 15-17 martie, au crescut cu o medie de 18,5 solicitări pe timp de zi și cu 14,5 solicitări pe timp de noapte. Astfel, în acest interval, numărul solicitărilor a crescut cu 17,3% pe timpul zilei față de 8-14 martie și cu 68% pe timpul nopții.