Ambulanţa Bucureşti vrea să intre din nou în Cartea Recordurilor. În luna mai, peste 12.000 de persoane ar urma să arate lumii că știu să facă resuscitare pentru salvarea unor vieți.
Cursul ar urma să aibă loc pe Arena Națională din București.
Recordul precedent aparține tot Ambulanței București. În 2011, pe același stadion au participat 7.000 de oameni la un curs de resuscitare.
“Ne-am înscris din nou în această competiţie mondială, cu ocazia aniversării a 110 ani de existenţă a Salvării Bucureşti. Salvarea Bucureşti a fost înfiinţată în 1906 şi de atunci funcţionează fără întrerupere în slujba cetăţenilor din Bucureşti şi Ilfov. Astfel, Asociaţia Societatea de Salvare şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov organizează, în mai, evenimentul «Record pentru viaţă – 110 ani de Salvarea a vieţii». Este nevoie de peste 12.000 de români care să participe la cel mai mare curs de resuscitare desfăşurat vreodată în lume. La acţiune vor fi şi 600 de instructori, iar acţiunea va avea loc pe Arena Naţională, ziua urmând să fie anunţată după ce reprezentanţii Guinness World Records vor anunţa când vor putea ajunge în Capitală”, a spus preşedintele Societăţii de Salvare, Cristian Grasu, citat de News.ro.
Fiecare participant va aplica, pe un manechin, procedura standard de 30 de compresii cardiace şi două insuflări pulmonare.
Evenimentul “Record pentru viaţă – 110 ani de Salvare de vieţi” face parte din campania “veideveniputernic”.
Despre astfel de manevre rapide care pot salva viața unui om, a vorbit într-o conferință și Gabriel Cotabiţă.
“Cred că toată lumea trebuie să ştie să facă resuscitare. Pe mine m-a salvat un angajat de la Hilton. Apoi, nu mai contează, nu ştii unde eşti, este o stare, dar pentru cei apropiaţi este un dezastru major. De aceea cred că orice român trebuie să fie pregătit pentru a da ajutor, cu sânge rece, cu credinţă în Dumnezeu că poţi să ajuţi pe cineva”, a spus Gabriel Cotabiţă, care a fost în comă mai mult timp.